Dinamo a învins, pe teren propriu, cu scorul de 6-0 (3-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a Ligii I.
Pentru Dinamo au marcat D. Grigore ’29, ’45 (ambele penalti), Boubacar ’30, Luchin ’57, Curtean ’69 și Rotariu ’85.
Gigi Mulțescu a recunoscut că s-a temut pentru postul său, iar după un început destul de greu, echipa s-a dezlănțuit după penalty-ul obținut de Ionel Dănciulescu.
„Am avut unele temeri înainte de meci. Era mai bine ca unele din golurile de azi să fie marcate în celelalte partide și să avem mai multe puncte. Într-adevăr mi-a trecut glonțul pe la ureche în această seară, dar inspirația lui Dănciulescu a deschis meciul, deși începusem cam crispat partida.
Această formulă a funcționat, e bine că am reușit să câștigăm datorită unui joc ofensiv. Acest mesaj l-am transmis tinerilor, să înscrie de câte ori au ocazia.
Matei a făcut un joc foarte bun, a obținut și penalty. L-am pus să joace și pe stânga, mi-a zis că se simte bine pe acest post. A reușit să-și creeze câteva ocazii, dar din păcate nu a reușit să marcheze. Trebuie să ai răbdare, cu puțin moral și continuitate putem realiza lucruri frumoase.” a spus Gigi Mulțescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER